Vestea Bună După Luca

 

BIBLIA CU NUMELE LUI DUMNEZEU

Vestea Bună După Luca

 

MOSTRE DE TRADUCERE PENTRU MEDITAŢIE

 

Traducerile româneşti vechi sau contemporane în comparaţie cu textul din greaca veche (koine, textul biblic) şi familiile de manuscrise

 

1.   Problema sabatului folosit la plural

2.   A înviat sau a fost înviat?

3.   Unde a avut loc prima întâlnire cu Cel Înviat, după Înviere? Galileea versus loc neprecizat

 

Cine ar dori să colaboreze la un proiect de verificare a redării textului biblic în limba română?

De exemplu, discutarea problemei nuanţelor (despre ce este vorba în anumite detalii date în textul grec sau aramaic, nesesizate în traducerile româneşti) cum ar fi "Mesia, Domnul" sau "Mesia DOMNULUI"?

Două manuscrise latine din secolul al VII-lea ale Noului Testament (b și r1) schimbă „Domnul” din Luca 2:11 în genitiv, adică „... cel care este Mesia ("Unsul") DOMNULUI”, o expresie mai ebraică (adică, Unsul lui Yehowah).

 

 

Luca 24

1Iar în ziua întâi de la sabate [1], dis-de-dimineaţă, ele au venit la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră.

2 Dar au găsit piatra răsturnată de la mormânt şi, intrând,

3 n-au găsit trupul.

4 Şi a fost că, pe când erau ele nedumerite despre aceasta, iată, doi bărbaţi au stat lângă ele în veşminte strălucitoare.

5 Înfricoşate fiind atunci de ei şi aplecându-şi feţele la pământ, aceştia le-au zis lor: „Pentru ce-L căutaţi pe Cel viu între cei morţi?

6 Nu este aici, ci a fost înviat [2]. Amintiţi-vă cum v-a vorbit, pe când era încă în Galileea,

7 spunând: «Fiul Omului trebuie să fie dat în mâinile oamenilor păcătoşi şi să fie răstignit şi a treia zi să fie sculat»“.

8 Şi ele şi-au adus aminte de cuvintele Lui.

9 Şi, întorcându-se de la mormânt, au dat de ştire toate acestea celor

unsprezece şi tuturor celorlalţi.

10 Erau: Maria Magdalena şi Ioana şi Maria a lui Iacob, şi celelalte împreună cu ele, care ziceau acestea către apostoli.

11 Şi cuvintele lor păreau un basm înaintea lor şi nu le credeau.

12 Dar Petru, ridicându-se, a alergat la mormânt şi, plecându-se, a văzut numai fâşiile de pânză pe jos şi a plecat acasă, minunându-se de cele petrecute.

13 Şi, iată, doi dintre ei mergeau în aceeaşi zi spre un sat, al cărui nume e Emaus, la şaizeci de stadii de Ierusalim,

14 Şi vorbeau între ei despre toate acestea care se petrecuseră.

15 Şi a fost că, pe când vorbeau ei şi discutau, Isus însuşi apropiindu-se, mergea împreună cu ei.

16 Dar ochii lor erau ţinuţi ca să nu-L cunoască.

17 Şi El le-a zis: „Ce sunt cuvintele acestea pe care le schimbaţi între voi pe când mergeţi şi sunteţi trişti?“

18 Şi unul din ei, cu numele Cleopa, răspunzând, I-a zis: „Tu singurul străin în Ierusalim şi nu cunoşti cele petrecute în el în zilele acestea?“

19 Şi El le-a spus: „Ce lucruri?“ Şi ei I-au spus: „Cele despre Nazarineanul, care era profet puternic în faptă şi în cuvânt înaintea lui Dumnezeu şi a întregului popor,

20 Şi cum preoţii de seamă şi mai- marii noştri L-au dat ca să fie condamnat la moarte şi L-au răstignit.

21 Dar noi speram că El este Acela care va răscumpăra pe Israel; dar, cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au petrecut acestea.

22 Ba încă nişte femei de-ale noastre ne-au uimit: ducându-se dis-de-dimineaţă la mormânt şi,

23 Negăsindu-I trupul, au venit şi au spus că ar fi văzut şi o vedenie de îngeri care ziceau că El este viu.

 

 

[1] În greacă „sabbatōn” (σαββάτων): Substantiv, genitiv, neutru, plural. Pluralul din această propoziţie crează anumită confuzie, însă având în vedere evenimentele ce au avut loc în acea săptămână, care a trecut, el poate fi înţeles, în acea săptămână fiind două sabate, unul mare în 15 Nisan, ce era un sabat de sărbătoare (praznic) şi unul mic, cel săptămânal, de ziua a şaptea.

[2] Verbul este la diateza pasivă (ἠγέρθη), în cazul de față așa-zisul „pasiv divin” care arată că Isus a fost înviat de către Dumnezeu Tatăl.

 

Matei 28

1Iar târziu, după acele sabate [1], pe când se lăsa spre întâia zi a celorlalte sabate [1], Maria Magdalena şi cealaltă Maria au venit să vadă cavoul.

2 Şi, iată, s-a făcut un mare cutremur; pentru că un înger al Domnului coborând din cer, a venit şi a răsturnat piatra şi şedea deasupra ei.

3 Înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui, albă ca zăpada.

4 De frica lui, cei care ţineu paza s-au cutremurat şi au fost ca morţi.
5 Îngerul, răspunzând, le-a spus femeilor: „Nu vă temeţi; pentru că ştiu, voi îl căutaţi pe Iisus cel răstignit.

6  Nu este aici, pentru că a fost înviat [2], după cum a spus. Veniţi, vedeţi locul unde era pus el.

7 Şi mergeţi repede şi spuneţi ucenicilor săi că a fost înviat [3] dintre cei morţi. Şi, iată, el iese în calea voastră [4]; îl veţi vedea. Iată, v-am spus“.

 

[1] În greacă „sabbatōn” (σαββάτων): Substantiv, genitiv, neutru, plural.

În timpul sărbătorii Azimelor, care ţinea şapte zile între 15 şi 21 Nisan, existau două sabate de sărbătoare (praznice) (în 15 şi 21 Nisan) şi două sabate obişnuite de ziua a şaptea (18 şi 25 Nisan), în săptâmânile în cauză.

[2] [3]  Verbul este la diateza pasivă (ἠγέρθη), în cazul de față așa-zisul „pasiv divin” care arată că Domnul Iisus a fost înviat de către Dumnezeu Tatăl.

[4] Nu toate familiile manuscriselor Evangheliei după Matei au forma “în Galileea”. Anunţarea întâlnirii iminente a apostolilor cu Domnul Iisus înviat, chiar la Ierusalim, este mai plauzibilă.

 

8 Şi, plecând repede de la mormânt, cu teamă şi cu mare bucurie, ele au alergat să dea de veste ucenicilor săi.

9 Şi iată, Isus le-a şi întâmpinat, spunând: „DOMNUL să vă mântuiască!“ Şi ele, apropiindu-se, i-au cuprins picioarele şi i s-au închinat.

10 Atunci Isus le-a spus: „Nu vă temeţi; mergeţi, daţi de veste fraţilor mei ca să meargă ca şi în Galileea şi mă vor vedea“.

11 Pe când mergeau ele, iată, unii din pază au venit în cetate şi au vestit preoţilor de seamă toate cele petrecute.

12  Şi, după ce s-au adunat cu bătrânii şi au ţinut sfat, au dat destui arginţi ostaşilor,  zicând:

13 „Spuneţi: «Ucenicii săi, venind noaptea, l-au furat pe când dormeam noi».

14 Şi, dacă se va auzi aceasta la guvernator, îl vom convinge noi şi vă vom scăpa de orice grijă“.

15 Au luat arginţii şi au făcut după cum fuseseră învăţaţi. Şi s-a răspândit vorba aceasta printre iudei până astăzi.

16 Dar cei unsprezece ucenici au mers (Notă: ca la o întâlnire comună, adunare frăţească) ca şi în Galileea, când se întâlneau la munte, cum le rânduise Isus.

17 Şi, când l-au văzut, s-au închinat dar unii s-au îndoit.

18 Şi Isus, apropiindu-se, le-a vorbit, spunând: „Toată autoritatea mi-a fost dată în cer şi pe pământ. După cum Tatăl meu m-a trimis pe mine, vă trimit şi eu:

19 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i  în numele meu [3],  

20 Învăţându-i să păzească toate câte v-am poruncit! Şi, iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.

 

[1]În greacă „sabbatōn” (σαββάτων): Substantiv, genitiv, neutru, plural.

 În timpul sărbătorii Azimelor, care ţinea şapte zile între 15 şi 21 Nisan, existau două sabate de sărbătoare (praznice) (în 15 şi 21 Nisan) şi două sabate obişnuite de ziua a şaptea (18 şi 25 Nisan), în săptâmânile în cauză.

[2] O versiune antică ebraică omite “în Galileea” la versetul 7, ceea ce arată că la origini, îngerul nu făcea trimitere la mersul în Galileea, ci doar le promitea o întâlnire cu Domnul Isus. Mai apoi, El pomeneşte de Galileea (Matei 28:10), dar este vorba mai degrabă la un anumit fel de mers la o întâlnire comună, după cum obişnuiau ei în Galileea. Din nefericire, unii dintre traducătorii timpurii al textului autograf, scris în limba ebraică de atunci, nu au înţeles despre ce trimitere este vorba şi din această cauză avem azi  texte din Matei 28 ce contrazic spusele Domului Isus consemnate în Luca 24:49, conform cărora ucenicii nu trebuiau să părăsească Ierusalimul, până la revărsarea Duhului Sfânt.

[3] Într-o versiune antică de limbă aramaică la versetul 18 apare şi fraza “După cum Tatăl meu m-a trimis pe mine, vă trimit şi eu:”, ceeace arată că textul a fost eliminat pentru a se putea face mai uşor trecerea la o forma stilizată „în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”. Versetul din Matei 28:19 este luat în conformitate cu Biblia Episcopului erudit Lucian al Antiochiei (martir creştin care a trăit în secolul III-IV), moştenită de discipolul său Episcopul Eusebiu de Cesareea şi citată înainte de Conciliul de la Niceea. Eusebiu De Cesareea şi Aprahates Sirianul, doi episcopi prezenţi la Conciliul de la Niceea din 325, citează forma originală a acestui verset.

 

Ce omisiune importantă mai are versiunea Cornilescu şi cea Ortodoxă, faţă de traducerile literale?

În al doilea prim sabat

 

Young's Literal Translation Luke 6:1 And it came to pass, on the second-first sabbath[1], as he is going through the corn fields, that his disciples were plucking the ears, and were eating, rubbing with the hands,

[1] În greacă „sabbatō” (σαββάτῳ): Substantiv, dativ, neutru, singular.

Biblia Ortodoxa, Luca 6:1 Într-o sâmbătă, a doua după Paşti, Iisus mergea prin semănături şi ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile şi mâncau. 

Biblia Cornilescu, Luca 6:1. Într-o zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui smulgeau spice de grâu, le frecau cu mâinile şi le mâncau.

În Luca 6:1 textul grec, nu apare cuvântul "grâu" şi apare un termen tehnic, "al doilea prim Sabat", pe care unele manuscrise nu îl conţin, dat fiind că copiştii neânţelegând fraza l-au simplificat la "sabat". Acesta nu este un sabat de ziua a şaptea, în care toate călătoriile erau interzise, ci un sabat de sărbătoare, menţionat în Levitic capitolul 23. Menţiunea aceasta este importantă, pentru a se vedea că într-o săptămână anume, pot fi două sabate, unul de sărbătoare şi unul de ziua a şaptea. În versetul din Luca 6:1 sabatul în cauză era sabatul ce închidea Sărbătoarea Azimelor, al doilea "prim" sabat de sărbătoare, din 21 Nisan. Întâiul "prim" sabat ar fi fost cel din 15 Nisan. Aceste sărbători erau mumite sabate, deoarece nu se făceau lucrări de slugă în ele (cu excepţia gătitului şi a călătoriilor), a se vedea şi Ioan 19:31.

Dacă existau două sabate în săptămâna aceea, putem reda textul din luca 6:1 astfel: “Şi a fost că, în al doilea prim sabat, El trecea prin semănături; şi ucenicii Săi smulgeau spice şi mâncau, frecându-le cu mâinile.” Erau spice de orz, nu de grâu.

 

Este posibil ca traducătorii să nu sesizeze nişte nuanţe ale textului grecesc? În timpul sărbătorii Azimelor, care ţinea şapte zile între 15 şi 21 Nisan, existau două sabate de sărbătore (15 şi 21 Nisan) şi două sabate obişnuite de ziua a şaptea. Dacă suntem atenţi la textul grecesc, evanghelistul Luca le sesizează. Young's Literal Translation Luke 24:1 And on the first of the sabbaths[1], at early dawn, they came to the tomb, bearing the spices they made ready, and certain others with them, - Luca 24 1Dar, în ziua întâi de sabate[1], dis-de-dimineaţă, ele au venit la mormânt, aducând miresmele pe care le pregătiseră.

[1] În greacă „sabbatōn” (σαββάτων): Substantiv, genitiv, neutru, plural.

 

Sabatele misterioase

Bilingv fiind şi citind Biblii diferite, am descoperit ceva, am mai spus-o şi o relatez şi aici, sper că vor observa şi alţii: Am găsit săptămâni misterioase cu două sabate.

Ce omisiune importantă are versiunea Cornilescu şi cea Ortodoxă, faţă de o traducere literală? Young's Literal Translation Luke 6:1 And it came to pass, on the second-first sabbath[1], as he is going through the corn fields, that his disciples were plucking the ears, and were eating, rubbing with the hands,

[1] În greacă „sabbatō” (σαββάτῳ): Substantiv, dativ, neutru, singular.

Biblia Ortodoxa, Luca 6:1 Într-o sâmbătă, a doua după Paşti, Iisus mergea prin semănături şi ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mâinile şi mâncau.

La fel redă şi Biblia Karoli (maghiară) "Lőn pedig a húsvét szombatját követő második szombaton, hogy a vetések között méne által és az ő tanítványai gabonafejeket szaggatván és azokat kezeikkel kimorzsolván, ettek."

Biblia Cornilescu redă ceva diferit, Luca 6:1. Într-o zi de Sabat, s-a întâmplat că Isus trecea prin lanurile de grâu. Ucenicii Lui smulgeau spice de grâu, le frecau cu mâinile şi le mâncau. În Luca 6:1 textul grec, nu apare cuvântul "grâu" şi apare un termen tehnic, "al doilea prim Sabat", pe care unele manuscrise nu îl conţin, dat fiind că copiştii neânţelegând fraza l-au simplificat la "sabat". Acesta nu este un sabat de ziua a şaptea, în care toate călătoriile erau interzise, ci un sabat de sărbătoare, menţionat în Levitic capitolul 23. Menţiunea aceasta este importantă, pentru a se vedea că într-o săptămână anume, pot fi două sabate, unul de sărbătoare şi unul de ziua a şaptea.

În versetul din Luca 6:1 sabatul în cauză era sabatul ce închidea Sărbătoarea Azimelor, al doilea "prim" sabat, un sabat de sărbătoare. Întâiul "prim" sabat ar fi fost cel din 15 Nisan. Aceste sărbători erau mumite sabate, deoarece nu se făceau lucrări de slugă în ele (cu excepţia gătitului şi a călătoriilor), a se vedea şi Ioan 19:31.

Dacă existau două sabate în săptămâna aceea, putem reda textul din Luca 6:1 astfel: Şi a fost că, în al doilea prim sabat, El trecea prin semănături; şi ucenicii Săi smulgeau spice şi mâncau, frecându-le cu mâinile.

Textul grec al acestui verset nu are cuvântul "Paşti", dar se subânţelege, că era perioada Azimelor, când se cocea orzul. Erau spice de orz, nu de grâu. Iată de ce, unui traducător nu îi stă bine să îşi dea cu părerea. Imediat după Paştele din 14 Nisan, pe 15 Nisan începea marea Sărbătoare a Azimelor, concomitent cu coacerea orzului. Când se cocea orzul în Israelul de pe timpul lui Moise? Pe la apropierea mijlocului lunii Nisan apăreau primele spice coapte, care erau adunate şi puse la uscat, pentru a putea fi treierate şi prezentate la Templul din Ierusalim pe 16 Nisan.

Levitic 23:10. "Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le: "Când veţi intra în ţara pe care v-o dau şi când veţi secera semănăturile, să aduceţi preotului un snop ("omer" mai exact, era o cantitate în ebraică), ca pârgă a secerişului vostru. 11. El să legene snopul într-o parte şi într-alta înaintea DOMNULUI, ca să fie primit: preotul să-l legene într-o parte şi într-alta, a doua zi după sabat."

Deoarece prima dată se coace orzul, este evident că în citatul de mai sus este vorba de orz. Când este "a doua zi după sabat"? La ce sabat se referă, la cel de ziua a şaptea, sau un alt sabat? Când anume se făcea acest ritual?

Să citim explicaţia unui evreu din primul secol: "Moise a mai poruncit ca, anual, în luna Xanthicos, numită de noi Nisan, şi cu care începe anul nostru, în a paisprezecea zi de la începutul lunii, atunci când soarele se află în constelaţia Berbecului - căci în această lună am fost noi sloboziţi din robia egiptenilor, să se aducă aceeaşi jertfă împlinită de noi, aşa cum am mai spus, la părăsirea Egiptului. Această sărbătoare, care la noi se cheamă Paştele, o prăznuim grupaţi în seminţii, fără să lăsăm pentru a doua zi nici măcar o halcă din ce s-a tăiat; în a cincisprezecea zi, Paştile este urmat de Sărbătoarea Azimelor, care durează şapte zile, când nu se mănâncă decât pâine nedospită: în fiecare zi sunt înjunghiaţi câte doi tauri, un berbec şi şapte miei. Aceste prinosuri sunt ardere de tot, la care se adaugă un ţap ca jertfă pentru păcat, spre a servi zilnic la îndestularea preoţilor; în cea de-a doua zi a Sărbătorii Azimelor (aşadar, ziua a şaisprezecea, prima zi fiind 15 Nisan), mâncăm prima parte din recolta nouă (de care nimeni nu s-a mai atins până atunci); ni se pare drept să-l cinstim mai întâi pe Dumnezeu (căruia îi datorăm abundenţa noastră), oferindu-i pârgă de orz, în felul următor: se pune la uscat un snop care apoi se treieră, sunt măcinate boabele, un vas de orz fiind dus la jertfelnicul Domnului; un pumn din el este pus pe altar, iar restul rămâne în seama preoţilor. De aici încolo au voie toţi, de-a valma sau în parte, să-şi strângă recolta. Odată cu pârga cerealelor, se aduce prinos Domnului, pentru arderea de tot, un miel." Iosif Flaviu (din neam de preoti evrei, care a trait in secolul I AD), Antichitatile Iudaice, Cartea 3, Capitolul 10.

Ce putem învăţa de aici? Că până ce nu vom avea o Biblie românească verificată în fiecare detaliu, putem avea o înţelegere greşită asupra unor texte. Ca de exemplu: Sabatul ce urma după ziua răstignirii nu era o zi de sabat obişnuită, de ziua a şaptea, ci un sabat de sărbătoare (Ioan 19:31) şi prin urmare ziua răstignirii nu a fost o zi de vineri. O traducere greşită mai mult ne va încurca decât ajuta pe calea credinţei.