Reconstrucția Bibliei de pe timpul apostolilor
Problema este că nouă nu ni s-a transmis fidel această Biblie, după ce în jurul anului 130 AD, a fost o mare apostazie în adunările creștine din acel timp, preludiul ei reflectându-se în primele capitole din cartea Apocalipsa și epistolele apostolului Ioan, dar și în scrierea lui Clement din Roma și în Prologurile anti-marcionite. Această apostazie a culminat cu respingerea totală a Vechiului Testament și rescrierea Noului Testament, în stil filozofic grecesc, prin care s-a încercat și în parte s-a reușit, elenizarea creștinismului. Adunările care s-au opus au fost excomunicate și în special adunările de evrei-creștini sau mixte care mai existau și s-au opus. În adunările apostaziate - care au fost cele mai numeroase, din cauză că nu erau persecutate de autoritățile romane, după cum ne spune Iustin Martirul - a înflorit versiunea grecească a Noului Testament, de rit marcionit. Liderul apostaților, pe nume Marcion din Sinope, având edict împărătesc roman, umbla din adunare în adunare și confisca toate scrierile evreiești ale Vechiului Testament și Noul Testament autentice și în locul lor punea versiunea proprie a unui Nou Testament rescris și falsificat într-o manieră satanică. Acest Nou Testament a circulat în majoritatea adunărilor, sub diferite versiuni (confirmate de Origen) până ce la Conciliul de la Antiohia (267) s-a dispus corectarea lui pentru adunările grecești, sub însărcinarea lui Macarie episcop de Edessa și Lucian al Antiochiei și după câtva timp în vest, sub papa Damasus și Ieronim.
Câte de fidel ne-a fost transmisă Biblia, Sfânta Scriptură, sub Macarie și Lucian și sub Damasus și Ieronim? După ce versiune s-au ghidat?
Cum au existat Cărţile Vechiului şi Noului Legământ înainte de intervenţiile scribale de modificare?
Cum a existat Noul Testament înainte de corecţiile catolice?
În ce măsură a fost afectat textul biblic?
Se pot reconstitui frazele alterate?
Având în vedere că trăim într-o lume imperfectă, cât de sigure pot fi uneori sursele considerate foarte demne de încredere -ca de exemplu, Biblia, sfânta Scriptură? Şi având în vedere imperfecţiunea celor ce au tradus sau au copiat Biblia, cât de mult trebuie să ne punem încrederea în traducătorii şi copiştii Bibliei? Sunt ei demni de totală noastră încredere, sau această încredere o datorăm numai lui Dumnezeu şi Fiului său, care ne cer să fim prevăzători?
Cercetătorii manuscriselor Bibliei spun că au existat două tipuri de corecţii ale textului, în ce priveşte Noul Testament. Cineva a corectat un text şi apoi altcineva a recorectat textul la forma iniţială din manuscris, scriind într-o notă următoarele: "Nebuni şi netrebnici, puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?"
Iată, o acuzaţie foarte de gravă. Un cercetator ateu, pe nume Raoul Vaneigem a numit aceste corecţii ca fiind “corecţiile catolice”. Dar de ce a avut nevoie Biserica Catolică să corecteze manuscrisele Biblice?
Premisă falsă: "Dumnezeu n-ar fi permis aşa ceva"
Totuşi, Dumnezeu a permis libertate de manifestare copiştilor manuscriselor Noului Testament până în zilele noastre. Nota bene: "a permis" nu înseamnă că a fost de acord cu greşelile intenţionate sau nu, care s-au comis. Ce era să facă? Să pună lângă fiecare traducător sau copiator un comitet de îngeri, care să îi dicteze lucrarea?
Iată câteva dovezi în acest sens:
1. Diversitatea felurită a manuscriselor
2. Mărturii din interiorul creştinismului
- Apostolul Pavel a luat în considerare că unii vor încerca să scrie falsuri, în numele lui şi al altora, ceea ce s-a şi întâmplat, secolul II şi III fiind o pepinieră de falsuri scrise "în numele" apostolilor, părinţilor lui Isus, etc. (2Tesaloniceni 2:2)
- Apostolul Petru a avertizat că unii deformează mesajul scrierilor apostolului Pavel şi aici putem include şi abuzarea lor în copiere, deoarece de la răstălmăcirea lor şi până la abuzarea lor prin traducere, este doar un pas (2Petru 3:16)
- condamnarea în prealabil a falsificatorilor textului Apocalipsei, întăreşte şi ea spusele apostolilor Pavel şi Petru (Apocalipsa 22:18,19)
- Partidele rivale se acuzau reciproc de modificarea manuscriselor: mărturia lui Tertulian (secolul II) împotriva lui Marcion, mărturia lui Marcion împotriva celorlalţi
- Mărturia lui Origen, secolul III: „E un fapt învederat astăzi că există printre manuscrise o mare felurime, fie din pricina nepurtării de grijă a scribilor, fie din pricina îndrăznelii deşănţate a oamenilor care îndreaptă scrierea, sau chiar din cauză că sînt unii care o înmulţesc sau o împuţinează după voia lor, rânduindu-se corectori cu de la ei putere"
- Mărturia din Codex Vaticanus, nota marginală de la Epistola către evrei: "Nebuni şi netrebnici, puteţi lăsa în pace vechea redare şi să nu o alteraţi?"
3. Mărturii timpurii din exteriorul creştinismului: Celsus îi acuza pe creştini pentru modificarea Evangheliilor "de trei sau patru ori, ba chiar mai mult"
4. Mărturii ale savanţilor din domeniul studiului manuscriselor antice
Bruce M. Metzger: Textul Noului Testament: Transmisia lui, coruperea lui şi restaurarea lui
Bart D. Ehrman: Coruperea ortodoxă a Scripturilor: Efectul controverselor christologice asupra textului Noului Testament
O mărturie grăitoare găsim la Eusebius. Un observator şi un comparator atent al manuscriselor nu poate decât să fie de acord cu ce a scris cineva în tema: ”Ceea ce nu reuşim să realizăm astăzi este că în această perioadă, fiecare document a fost editat şi revizuit pentru a confirma doctrina Bisericii Romane. Renumitul istoric bisericesc Eusebiu îl citează pe Părintele bisericesc Dionisie ( Hist. Eccl . , Bk . 4 . 23 ), care raportează că epistolele sale au fost falsificate: "Atunci când colegii mei creştini m-au invitat să le scriu scrisori, am făcut aşa. Aceşti apostoli ai diavolului s-au umplut cu neghină, au scos unele lucruri şi au adăugat altele. Pentru ei, vaiul este rezervat. Nu e de mirare atunci, dacă unii au îndrăznit să se atingă chiar şi de cuvântul Domnului Însuşi, atunci când aceştia au conspirat să mutileze propriile mele eforturi umile".
Un alt loc, ce vorbeşte de la sine, îl găsim prin John William Burgon, care îl citează pe Gaius (AD 175-200): "Prin urmare, şi-au pus mâinile cu îndrăzneală pe scripturile divine, susţinând că le-au corectat. Că eu nu vorbesc în mod fals de ei în această cheştiune, oricine dorește poate să înveţe. Căci dacă oricine va colecta respectivele copii ale lor, şi să le compare una cu alta, el va găsi că acestea diferă foarte mult. Acelea de-a lui Asclepiades, de exemplu, nu sunt de acord cu cele de-a lui Theodotus. Şi multe dintre acestea pot fi obţinute, pentru că discipolii lor au scris asiduu corecţiile, cum le numesc ei, care sunt o corupţie, fiecare dintre ele. Din nou, cele de la Hermophilus nu sunt de acord cu acestea, precum şi cele de Apollonides nu sunt consecvente cu ele însele. Pentru că puteţi compara cele pregătite de ei la o dată anterioară cu cele pe care le-au corupt mai târziu, şi le veţi găsi foarte diferite. Dar ce îndrăzneaţa este această infracţiune, ea nu este ca şi cum ei înşişi sunt ignoranți. Pentru ca nici ei nu cred că scripturile divine au fost rostite de duhul sfânt, şi, astfel, sunt necredincioși, sau altfel ei cred sunt mai înţelepţi decât duhul sfânt, şi în acest caz, ce altceva sunt decât îndrăciți? Căci ei nu pot nega comiterea crimei, deoarece copiile au fost scrise de către propriile lor mâini. Pentru ca ei nu au primit astfel de scripturi de la instructorii lor, nici nu pot produce copii de la cele care au fost transcrise".
Cum ar trebui verificat acurateţea transmiterii textului Noului Testament?
Prin compararea şi analiza textelor manuscriselor vechi. Analiza textuală comparativă trebuie să includă atât procedurile ştiinţifice, cât şi normele teologice, cerute de Dumnezeu. De ce este necesară?
Un cercetător al Bibliei, a scris următoarele: "Din păcate nu există manuscrise originale (numite "autografe") a oricăreia dintre cărţile biblice care au fost recuperate, iar din moment ce nu există manuscrise existente care ar fi de acord unele cu altele în fiecare detaliu, analiza textuală comparativă este necesară pentru a rezolva problemele de variaţie. Alfred E. Housman, un analist al textelor comparate de lucrări clasice, arată că analistii textelor comparate se bazează pe "bunul simţ şi folosirea raţiunii." Pe scurt spus, analiza textuală comparativă este ştiinţă şi artă, care urmăreşte să determine modul [iniţial] de redactare a unui text. Este o ştiinţă pentru că norme specifice reglementează evaluarea diferitelor tipuri de erori de copist şi lecturi, dar este de asemenea o artă, deoarece aceste norme nu pot fi aplicate rigid în orice situaţie."
http://bible-translation.net
Aşadar trebuie să avem cunoştinţa necesară abordării unei asemenea lucrări, care trebuie să fie conectată la Dumnezeu.
Reconstrucția textului din Ioan 1:1
Unii spun despre manuscrisele cărţilor Noului Legământ, că manuscrisele din Categoria I (de “tip alexandrin”) sunt cele mai vechi şi cele mai credibile. Alții susțin că cele din familia antiochiană. Ambele familii de manuscrise redau Ioan 1:1 la fel. Dar este oare această redare autentică?
„Ordinea cuvintelor în manuscrisul grec este: Dumnezeu era Cuvântul. Deoarece "Dumnezeu” este fără articol, după gramatica limbii greceşti este nume predicativ, iar „Cuvântul”, cu articol, este subiect. Prin aceastã afirmaţie nu se intenţionează identificarea „Cuvântului” cu „Dumnezeu”, ci se indică natura divină a „Cuvântului”. (Noul Testament, traducere şi note de preot Alois Bulai şi preot Anton Budău, publicat de Editura Sapienţia, Iaşi 2001)
Ordinea cuvintelor in textul grec este aceasta:
Ἐν ἀρχῇ ἦν ὁ λόγος, καὶ ὁ λόγος ἦν πρὸς τὸν θεόν, καὶ θεός ἦν ὁ λόγος
Transliterarea:
En archē ēn ho Lógos, kai ho Lógos ēn pros ton Theón, kai Theós ēn ho Lógos.
Traducerea in conformitate cu ordinea cuvintelor din propozitia in limba greaca:
„În început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu; şi Dumnezeu era Cuvântul.”
Dupa cum vedem, traducatorii romani au inversat expresia "şi Dumnezeu era Cuvântul" redand "şi Cuvântul era Dumnezeu".
La prima expresie unde apare „Dumnezeu” în Bibliile noastre, în greacă este „Theon” la nominativ articulat, iar în a doua parte apare "Theos" la nominativ nearticulat.
Aceste două redari mentionate mai sus ("si dumnezeu era cuvantul", "si cuvantul era dumnezeu") sunt dubioase si contradictorii, avand in vedere cele ce urmeaza "El era in început la Dumnezeu." Ioan 1:1
Având in vedere ca in secolul II s-au deschis niște lupte aprige între apostaziații conduși de Marcion și cei din bisericile apostolice, dar și între cei care sustineau ca Fiul a venit din cer si este o fiinta cereasca si cei care sustineau ca Fiul n-a existat niciodata in cer, fiind Fiul lui Dumnezeu doar prin adoptie, nu este exclus ca forma originala de la Ioan 1:1 sa fi fost:
„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu; şi Fiul era Cuvântul.”
1. La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul.
2. El era la început cu Dumnezeu.
La început grecii scriau toate cuvintele cu litere uniforme (numite “unciale”), mai târziu s-au dezvoltat literele mari, “majusculele” şi literele mici “minusculele”, fiind folosite cu câteva secole mai târziu în manuscrisele greceşti (sec. IX). Prin urmare, dacă am fi rămas la acest stil de scriere, Ioan 1:1 ar fi aşa (s-a păstrat ordinea cuvintelor din textul grec): ἐν ἀρχῇ ἦν ὁ λόγος καὶ ὁ λόγος ἦν πρὸς τὸν θεόν καὶ θεὸς ἦν ὁ λόγος
35. Dacă a numit "dumnezei" pe aceia cărora le-a vorbit cuvântul lui Dumnezeu - şi Scriptura nu poate fi desfiinţată -
36. cum ziceţi voi aceluia pe care Tatăl l-a sfinţit şi l-a trimis în lume: "Huleşti!", pentru că am spus: "Eu sunt Fiul lui Dumnezeu!"
Texte biblice ale Noului Testament din secolul II (manuscrise biblice)
Papirusuri (notate prescurtat P) şi pergamente (notate prescurtat perg. (latina “vellum”)) ce conţin texte biblice ante-niceene (de înainte de Conciliul de la Niceea, 325):
“Papirusul este un material asemănător cu hârtia, produs din planta Cyperus papyrus, pe care se scria în perioada Antichității, în special în Egipt.” Enciclopedia Libera Wikipedia
“Pergamentul este o piele de animal prelucrată special pentru a se putea scrie pe ea. A fost folosită odinioară, în loc de hârtie.” E. L. Wikipedia
Până în jurul anului 150, avem următoarele manuscrise biblice scrise pe papirus, pentru comparație:
Până în jurul anului 200, avem următoarele manuscrise biblice scrise pe papirus, pentru comparație:
32, 46, 64/67, 66, 77, şi un manuscris scris pe pergament 0189 |
Până în jurul anului 250, avem următoarele manuscrise biblice pentru comparație:
1, 4, 5, 9, 12, 15, 20, 22, 23, 27, 28, 29, 30, 39, 40, 45, 47, 49, 53, 65, 70, 75, 80, 87, perg. 0220 |
Până în jurul anului 300, avem următoarele manuscrise biblice pentru comparație:
Până în jurul anului 350, avem următoarele manuscrise biblice pentru comparație:
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_New_Testament_papyri
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_New_Testament_uncials
Despre alfabetul și scrierea din greacă antică
“Alfabetul grec este o culegere a celor 24 de litere folosite pentru a scrie în limba greacă din secolul VIII î.Hr. până astăzi. Este primul și cel mai vechi alfabet care notează fiecare vocală și fiecare consoană cu semne separate. Începând din secolul II î.Hr. literele grecești au fost folosite și pentru a marca numeralele.” E. L. Wikipedia
„În formele sale clasice și moderne, alfabetul are 24 litere, ordonate de la alfa la omega. Ca latina și chirilica, greaca a avut inițial o singură formă pentru fiecare literă; acesta a dezvoltat cazul distincției între litere cu forma de majuscule și minuscule în paralel cu latina în epoca modernă.” E. L. Wikipedia
Literele alfabetului grec sunt: α (alfa), β (beta), γ (gamma), δ (delta), ε (epsilon), ζ (zeta), η (eta), θ (theta), ι (iota), κ (kappa), λ (lambda), μ (mu), ν (nu), ξ (ksi), ο (omicron), π (pi), ρ (rho), σ și ς (sunt sigma în ambele cazuri, numai că ς se scrie la final de cuvânt pe când σ în celelalte cazuri, ca de exemplu la Ὀδυσσεύς Odysseus), τ (tau), υ (upsilon), φ (phi), χ (chi), ψ (psi), ω (omega).
Transcrierea clasică pentru α (alfa) este "a", transcrierea modernă "a".
Transcrierea clasică pentru β (beta) este "b", transcrierea modernă "v".
Transcrierea clasică pentru γ (gamma) este "g", transcrierea modernă "g".
Transcrierea clasică pentru δ (delta) este "d", transcrierea modernă "d".
Transcrierea clasică pentru ε (epsilon) este "e", transcrierea modernă "e".
Transcrierea clasică pentru ζ (zeta) este "z", transcrierea modernă "z".
Transcrierea clasică pentru η (eta) este "e", transcrierea modernă "i".
Transcrierea clasică pentru θ (theta) este "th", transcrierea modernă "th".
Transcrierea clasică pentru ι (iota) este "i", transcrierea modernă "i".
Transcrierea clasică pentru κ (kappa) este "k", transcrierea modernă "k".
Transcrierea clasică pentru λ (lambda) este "l", transcrierea modernă "l".
Transcrierea clasică pentru μ (mu) este "m", transcrierea modernă "m".
Transcrierea clasică pentru ν (nu) este "n", transcrierea modernă "n".
Transcrierea clasică pentru ξ (ksi) este "x", transcrierea modernă "x".
Transcrierea clasică pentru ο (omicron) este "o", transcrierea modernă "o".
Transcrierea clasică pentru π (pi) este "p", transcrierea modernă "p".
Transcrierea clasică pentru ρ (rho) este "r", transcrierea modernă "r".
Transcrierea clasică pentru σ şi ς (sigma) este "s", transcrierea modernă "s".
Transcrierea clasică pentru τ (tau) este "t", transcrierea modernă "t".
Transcrierea clasică pentru υ (upsilon) este "y", transcrierea modernă "y".
Transcrierea clasică pentru φ (phi) este "ph", transcrierea modernă "f".
Transcrierea clasică pentru χ (chi) este "kh", transcrierea modernă "ch".
Transcrierea clasică pentru ψ (psi) este "ps", transcrierea modernă "ps".
Transcrierea clasică pentru ω (omega) este "o", transcrierea modernă "o".
Prin urmare redarea mai potrivită este "Christos" nu "Cristos" nici "Hristos", având în vedere că la textul grec avem litera χ (chi), care în transliterarea clasică este "kh" iar în cea modernă "ch".
Exegetii celor mai erudite popoare, englezii si francezii, atunci cand nu redau forma "Mesia", redau litera "chi" prin "ch", redau Christ, nu Hrist sau Crist.
A se compara cele mai importante versiuni englezesti si franceze:
Matei 1:1
King James Bible
The book of the generation of Jesus Christ, the son of David, the son of Abraham.
Holman Christian Standard Bible
The historical record of Jesus Christ, the Son of David, the Son of Abraham:
Marcu 1:1
World English Bible
The beginning of the Good News of Jesus Christ, the Son of God.
Young's Literal Translation
A beginning of the good news of Jesus Christ, Son of God.
Matei 1:1
Louis Segond Bible
Généalogie de Jésus-Christ, fils de David, fils d'Abraham.
Martin Bible
Le Livre de la Généalogie de Jésus-Christ, fils de David, fils d'Abraham.
Marcu 1:1
Martin Bible
1Le commencement de l'Evangile de Jésus-Christ, Fils de Dieu;
Louis Segond Bible
Commencement de l'Evangile de Jésus-Christ, Fils de Dieu.
Prin urmare redarea mai potrivită este "Christos" nu "Cristos" nici "Hristos", având în vedere că la textul grec avem litera χ (chi), care în transliterarea clasică este "kh" iar în cea modernă "ch".
Mostră de reconstrucție
Cărțile Noului Legământ
Scrierile atribuite apostolului Ioan
Evanghelia redactată după memoriile apostolul Ioan
Autor: Apostolul Ioan
"Ucenicul acesta este cel ce mărturiseşte aceste lucruri şi care le-a scris; şi ştim că mărturia lui este adevărată." Ioan 21:24
Ioan 1:14 şi 1Ioan 1:1 foloseşte acelaşi cuvânt "etheasametha" ("am văzut", "am contemplat"). Aşa ceva nu putea spune decât cineva care a fost personal cu Fiul lui Dumnezeu. Este adevărat că există şi fraze la persoana a doua, în care apostolul Ioan este numit "unul dintre ucenici" (Ioan 13:23), ceea ce arată că evanghelia scrisă de către apostolul Ioan a fost îmbogățită ulterior de către un scrib ce a copiat textul. Întrebarea este, ce texte au mai fost adăugate la textul original, având în vedere că în manuscrisele timpurii nu apar anumite texte, ca de exemplu pericopa cu femeia prinsă în adulter, tulburarea apei de către înger, etc.. De acea trebuie să cercetăm manuscrisele cele mai vechi şi cele mai bune, din prima categorie, ca să putem pronunţa un verdict corect. Nota bene, că la început grecii scriau toate cuvintele cu litere uniforme (numite “unciale”), mai târziu s-au dezvoltat literele mari, “majusculele” şi literele mici “minusculele”, fiind folosite cu câteva secole mai târziu în manuscrisele greceşti (sec. IX).
Capitolul I
1. La început era “Cuvântul”, şi “Cuvântul” era cu Dumnezeu şi Fiul era “Cuvântul” (adică Fiul lui Dumnezeu, nu Dumnezeu însuși sau un al doilea Dumnezeu, dintr-o treime (triadă) de dumnezei). (Trimiteri: Proverbe 30:4, Ioan 14:7-11, Evrei 1:1-3)
2. El era la început cu Dumnezeu.
3. Toate prin el au apărut, şi fără el n-a apărut nici măcar un lucru din ceea ce a apărut. (Trimiteri: Geneza 1:26, Proverbe 8:22-30).
4. În el era viaţa şi viaţa era lumina oamenilor.
5. Lumina luminează în întuneric şi întunericul n-a biruit-o.
6. Era un bărbat trimis de la Dumnezeu; numele lui era Ioan.
7. El a venit ca martor, ca să mărturisească despre “Lumină”, pentru ca toţi să creadă prin el.
8. N-a fost el “Lumina”, ci acela care să depună mărturie despre “Lumină”.
9. Adevărata “Lumină” este acela care, venind în lume, luminează pe orice om.
10. El era în lume şi lumea a fost făcută prin el, dar lumea nu l-a cunoscut.
11. A venit la ai săi şi ai săi nu l-au primit.
12. Dar tuturor celor ce l-au primit, adică celor ce cred în numele lui, le-a dat dreptul să fie copii ai lui Dumnezeu,
13. Care au fost născuţi nu din sânge, nici din voia cărnii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
14. Şi “Cuvântul” a devenit carne şi a locuit printre noi şi noi am privit slava lui, slava ca a unui singur născut al unui tata, plin de har şi de adevăr.
15. Ioan a mărturisit despre el şi a strigat, zicând: "El era acela despre care ziceam eu: Cel care vine după mine este înaintea mea, pentru ca era înainte de mine."
16. Fiindcă noi toţi am primit din plinătatea lui şi har peste har;
17. căci Legea a fost data prin Moise, dar harul şi adevărul au venit prin Isus Christos.
18. Dumnezeu de nici unul n-a fost văzut vreodată. Singurul născut Fiu, care este la sânul Tatălui, acela l-a făcut cunoscut.
19. Şi aceasta este mărturia lui Ioan, când iudeii au trimis din Ierusalim pe nişte preoţi şi leviţi să-l întrebe: "Tu cine eşti?"
20. El a recunoscut şi n-a tăgăduit, şi a mărturisit: "Eu nu sunt Unsul (Christosul)."
21. Şi ei l-au întrebat: "Dar cine eşti? Eşti Ilie?" Şi el a zis: "Nu sunt." "Eşti profetul?" Şi el a răspuns: "Nu."
22. Atunci i-au zis: "Cine eşti tu? Ca să dăm răspuns celor care ne-au trimis. Ce zici tu despre tine însuti?"
23. "Eu", a zis el, "sunt glasul celui ce strigă în pustie: "Neteziţi calea înaintea lui Iehova" cum a zis profetul Isaia." (Trimiteri: Isaia 40:3)
24. Trimişii erau din partea fariseilor.
25. Ei l-au întrebat şi i-au zis: "Atunci de ce botezi, dacă nu eşti Unsul, nici Ilie, nici prorocul?"
26. Şi răspunzând, Ioan le-a zis: "Eu botez cu apa; dar în mijlocul vostru stă unul, pe care voi nu-l cunoaşteţi.
27. El este acela care vine după mine; eu nu sunt vrednic să-i dezleg cureaua sandalelor."
28. Acestea s-au petrecut în Betania, dincolo de Iordan, unde boteza Ioan.
29. A doua zi, a văzut pe Isus venind la el şi a zis: "Iată mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!"
30. El este acela despre care ziceam: "După mine vine un om care ia locul înaintea mea, căci era înainte de mine.
31. Eu nu-l cunoşteam, dar tocmai pentru aceasta am venit eu, botezând cu apă: ca el să fie arătat lui Israel."
32. Şi Ioan a mărturisit, spunând: "Am văzut duhul coborându-se din cer ca un porumbel; şi a rămas peste el. (Trimiteri: Evrei 1:14, Ioan 1:51)
33. Eu nu-l cunoşteam; dar cel care m-a trimis să botez cu apă mi-a zis: "Acela peste care vei vedea duhul coborându-se şi rămânând, acela este cel care botează cu duh sfânt.
34. Şi eu am văzut şi am mărturisit că el este Fiul lui Dumnezeu.
35. Tot în aceeaşi zi, Ioan stătea cu doi din ucenicii lui.
36. Şi, pe când privea pe Isus umblând, a zis: "Iată mielul lui Dumnezeu."
37. Cei doi ucenici l-au auzit vorbind şi au mers după Isus.
38. Şi Isus s-a întors şi, când i-a văzut că merg după el, le-a zis: "Ce căutaţi?" Ei i-au spus: Rabbi (care în traducere înseamnă "învăţătorule"), unde locuieşti?"
39. "Veniţi şi vedeţi", le-a zis el. S-au dus deci şi au văzut unde locuia; şi în ziua aceea au rămas la el. Era cam pe la ceasul al zecelea.
40. Andrei, fratele lui Simon Petru, era unul din cei doi care auziseră de la Ioan şi mersese după el.
41. El, cel dintâi, a găsit pe fratele său Simon şi i-a zis: "Noi am găsit pe Mesia (care în traducere înseamnă Unsul).
42. Şi l-a adus la Isus. Isus l-a privit şi i-a zis: "Tu eşti Simon, fiul lui Iona, tu te vei chema Chifa ((sau Petru)) care în traducere înseamnă Stânca.
43. A doua zi, a vrut să se ducă în Galileea; şi a găsit pe Filip. Şi i-a zis: "Vino după mine!"
44. Şi Filip era din Betsaida, cetatea lui Andrei si a lui Petru.
45. Filip a găsit pe Natanael şi i-a zis: "Noi am găsit pe acela despre care a scris Moise în Lege şi despre care au scris prorocii: pe Isus, fiul lui Iosif, care este din Nazaret.
46. Şi Natanael i-a zis: "Poate ieşi ceva bun din Nazaret?" "Vino şi vezi" i-a zis Filip.
47. Isus a văzut pe Natanael venind la el şi a zis despre el: "Iată cu adevărat un israelit în care nu este viclenie."
48. "De unde mă cunoşti?" i-a zis Natanael. Isus a răspuns şi i-a zis: "Te-am văzut înainte de a te chema Filip, când erai sub smochin."
49. Răspunzând, Natanael i-a zis: "Rabbi, tu eşti Fiul lui Dumnezeu, tu eşti regele lui Israel!"
50. Isus a răspuns şi i-a zis: "Pentru că ţi-am spus că te-am văzut sub smochin, crezi? Lucruri mai mari decât acestea vei vedea."
51. Apoi i-a zis: "Adevărat, adevărat vă spun că veţi vedea cerul deschis şi pe îngerii lui Dumnezeu suindu-se şi coborându-se pe Fiul omului. (Trimiteri: Evrei 1:14, Ioan 1:32)
Note: În acest capitol asistăm la două corupţii majore la Ioan 1:1 și Ioan 1:18, făcute de cei cu tendinţe eretice, care foloseam această evanghelie cu preponderenţă, modificând-o pentru a-şi justifica ideile trimorfice despre Dumnezeu.
La Ioan 1:1c înainte de corupţia textuală este posibil să fi fost "şi Fiul a fost Cuvântul", nefiind alt Dumnezeu decât Tatăl (Ioan 17:1-3). Ideea este susţinută de construcţia contextuală şi topica textului grec. Fiul nu poate fi Dumnezeu, pentru că acest cuvânt arată un oficiu și nu natură. Oficiul acesta de Dumnezeu îl ocupă doar Tatăl. Asta nu exclude calităţile lui Dumnezeu (însuşirile lui) care erau şi în Fiul, dar aceste calități nu duc la o poziţie ierarhică identică, Tatăl fiind întotdeuna mai mare (compară cu Ioan 14:7-11, Ioan 10:29, Ioan 14:28, Apocalipsa capitolul 5).
Al doilea text este Ioan 1:18 unde în unele manuscrise găsim “unic-născut dumnezeu”, ceea ce arată iarăși eroarea, din prima redare eronată la Ioan 1:1. Cuvântul ”dumnezeu” arată pe Cineva ce poartă un oficiu unic, oficiul de cel mai puternic. Și acest oficiu îl are numai Tatăl, chiar și în viziunea Fiului (Ioan 17:3).
XXXXX
2015, Floreşti – Cluj, România
Uniunea Societăților Biblice (United Bible Societies) a făcut împărțirea tipurilor de manuscrise pe cinci categorii (U.B.S. ed. a IV-a)
https://en.wikipedia.org/wiki/United_Bible_Societies
http://www.ubs-translations.org/index.php
Categoria PAPIRUSURILE
1) Categoria I:
UNICIALELE (textul Alexandrian)
MINUSCULELE
2) Categoria a II-a:
UNICIALELE (textul Alexandrian)
MINUSCULELE (VERSIUNILE: VULGATA; VETUS LATINA; SIRO-PALESTINIENE; COPTE; GEORGIANA SEC. al V-lea)
3) Categoria a III-a:
UNICIALELE (textul partial Bizantin)
MINUSCULELE (VERSIUNILE: COPTA-Bohairica; GEORGIENE; ARMEANA SEC. al V-lea; ETIOPIANA SEC. al VI-lea; SLAVA SEC. al IX-lea)
4) Categoria a IV-a:
UNICIALELE (textul Western-D05); (VERSIUNILE: CLEMENTINA vg-cl 1592; SIXTINA)
5) Categoria a V-a:
UNICIALELE (textul Bizantin- Byz); MINUSCULELE (Byz); =( textul majoritar bizantin); LECTIONARELE
De ce sunt importante datele despre manuscrise și felul lor de redare? Deoarece reprezintă curente de redare a manuscriselor. Conform cu teologul Mocsy Imre au existat mai multe tipuri de scoli de redare a manuscriselor. Unele si-au permis anumite stilizări și parafraze, netraducând fidel textul, altele au încercat să fie mai serioase în a reda textul. O stilizare sau o parafrază poate stâlci sau chiar denatura complet sensul original, dacă acesta nu a fost înțeles corect.
Mocsy Imre: Credibilitatea Evangheliilor
http://www.ppek.hu/k228.htm
Iată și câteva manuscrise online:
http://www.codexsinaiticus.com
http://www.deadseascrolls.org.il/about-the-project/the-digital-library
Puteți fi la curent cu multe noutăți despre manuscrisele Biblice, dacă va înscrieți și urmăriți blogul
http://evangelicaltextualcriticism.blogspot.ro/2012/12/ephraimi-rescriptus-online-images.html
Versiunea NTR și GBV 2001 reda variațiile textuale ale manuscriselor însă nu specifică manuscrisele (ar trebui specificate):
http://biblia.ro/gbvn/
Un site englez care prezintă variațiile (diferențele) textuale din manuscrise și le menționează:
http://www.biblequery.org/
Educațional
Dumnezeu ne avertizează că cei care nu învață de la El vor pieri, adică vor muri.
Osea 4:6 Poporul Meu este nimicit pentru că îi lipsește cunoștința. Pentru că ai lepădat cunoștința, te voi lepăda și pe tine, ca să nu mai fii preot pentru Mine. Pentru că ai uitat legea Dumnezeului tău, voi uita și pe copiii tăi.
7. Cu cât se înmulțesc mai mult, cu atât păcătuiesc mai mult împotriva Mea; dar le voi schimba slava în rușine.
8. Sunt parazitați de nelegiuirea poporului Meu și sufletul lor tânjește după păcatele lui.
9. Dar preotul va umbla ca poporul; îi voi pedepsi pentru căile lui și le voi răsplăti pentru faptele lui.
10. Vor mânca, dar nu se vor sătura; vor comite adulter, dar nu se vor înmulți, pentru că au încetat să se mai teamă de Iehova.
11. Curvia, vinul și băuturile tari le vor lua mintea.
12. Poporul Meu își consultă idolii și toiagul lor le spune lucruri viitoare; căci duhul desfrânării i-a dus în rătăcire și au comis adulter cu zeii lor.
Câteva fapte din redările Bibliei
Evangheliile prezintă cu fidelitate partea pământească a poveștii vieții lui Isus. Slujirea Sa pământească a fost minunată, dar majoritatea generației Sale nu L-a acceptat și, deși cariera Sa s-a încheiat cu moartea, Dumnezeu L-a înviat a treia zi, redându-i viața spirituală glorioasă pe care o avea înainte de nașterea Sa pământească (Faptele Apostolilor 2:22-36; Ioan 17:1-5). Astăzi, prin harul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Isus Hristos, este o ființă spirituală glorioasă în împărăția cerească a lui Dumnezeu. El este cea mai importantă persoană din univers după Iehova Dumnezeu, căci Tatăl Său ceresc L-a făcut Domn peste toate și I-a dat toată autoritatea în cer și pe pământ pentru a restabili ordinea și armonia divină în univers. (Matei 28:18) Ca Mare Preot ceresc (Evrei 8:1), El este singurul Mijlocitor între Dumnezeu și oameni. (1 Timotei 2:5) Prin urmare, este vital să-L onorăm pe Isus Hristos așa cum Tatăl nostru ceresc, Dumnezeu, așteaptă de la noi, ascultând și respectând învățăturile Sale. (Ioan 3:31-36)
Totuși, trebuie să fim foarte atenți să nu-L facem un dumnezeu, căci nu există alt Dumnezeu decât Iehova, Tatăl nostru. Domnul nostru Isus nu a învățat că El este Iehova Dumnezeul Atotputernic, nici că este egal cu Dumnezeu, căci El a spus: „Ați auzit că v-am spus: «Mă duc și Mă întorc la voi». Dacă M-ați iubi, v-ați bucura că Mă duc la Tatăl, căci Tatăl este mai mare decât Mine.” (Ioan 14:28) Nici nu a învățat că El este un al doilea Dumnezeu, căci El a spus: „Aceasta înseamnă viața veșnică: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Cel pe care L-ai trimis Tu, Isus Hristos.” (Ioan 17:3) Expresia „singurul Dumnezeu adevărat” exprimă autoritatea supremă, demnitatea supremă, iar aceasta este exercitată numai de Tatăl pentru totdeauna. Isus nu este Dumnezeu, pentru că atunci ar fi doi, iar Biblia vorbește doar despre unul.
Trinitatea se bazează pe mai multe versete biblice traduse eronat. Isaia 9:6 în LXX înseamnă „Înger” (care, în viziunea vremii, însemna un Mesager ceresc, în acest caz Cel mai Mare). Desigur, aceasta este o redare dinamică a textului. Să ne uităm la numele ebraice:
pele-joez-el-gibbor-abi-ad-sar-shalom.
Savantul Wilhelm Gesenius traduce numele ebraic „el gibbor” ca „puternic (el) erou (gibbor)”. Martin Luther, celebrul reformator, o redă după cum urmează (fără Dumnezeu):
Isaia 9:6 Lutherbibel 1912 Denn uns ist ein Kind geboren, ein Sohn ist uns gegeben, und die Herrschaft ist auf seiner Schulter; er heißt Wunderbar, Rat, Held (erou), Ewig-Vater Friedefürst;
Nici măcar versiunea modernizată nu conține cuvântul Dumnezeu (Gott)
Text modernizat Denn uns ist ein Kind boren, ein Sohn ist uns gegeben, welches HERRSChaft ist auf seiner Schulter; under er heißt Wunderbar, Rat, Kraft (Puternic), Held (Erou), Ewig-Vater, Friedefürst,
Biblia lui Martin Luther Isaia 9:6 Căci ni s-a născut un copil, ni s-a dat un fiu și domnia va fi pe umărul Lui și numele Lui se va numi Minunat, Sfetnic, Tatăl veșnic, Prinț al păcii;
Biblia revizuită Luther Isaia 9:6 Căci ni s-a născut un copil, ni s-a dat un fiu și domnia va fi pe umărul Lui și numele Lui se va numi Minunat, Sfetnic, Tatăl veșnic, Prinț al păcii;
Pe vremea celebrului reformator Martin Luther, se știa că anumite citate biblice din Epistola către Evrei nu se potriveau nici cu textul ebraic, nici cu textul grecesc al Septuagintei. Care text era originalul este încă o chestiune de dezbatere.
Versetul 1 Ioan 5:7, care servește drept bază pentru doctrina Trinității, nu este inclus în cele trei Biblii mai vechi.
Nu se află în textul grecesc al Bibliei Codex Sinaiticus, nr. 4.
Nu se află în textul grecesc al Bibliei Codex Vaticanus, nr. 4.
Nu se află în textul grecesc al Bibliei Codex Alexandrinus, nr. 5.
Nu se află în textul latin al celei mai vechi Biblii Vulgate, nr. 5.
Nu este inclus în Noua Versiune Internațională (NIV) și în alte Biblii străine și interne.
A fost răspândit în notele marginale latine.
Acest lucru arată, de asemenea, că o notă marginală poate fi inserată acolo unde nu este locul ei, fie din greșeală, fie intenționat.
Textul Bibliei s-ar fi putut modifica din următoarele motive, conform categorizării făcute de cel mai bun expert Bruce M. Metzger:
1. Modificări accidentale - Greșeli făcute în timpul copierii din cauza vederii slabe sau a altor motive similare
2. Greșeli făcute din cauza auzului slab, în cazul dictării
3. Memorie înșelătoare la „copierea” unui text învățat din memorie
4. Decizii greșite, bazate pe modificări intenționate:
- Modificări ale ortografiei și formelor gramaticale din cauza unui stil perceput ca fiind mai bun
- Deteriorări rezultate din armonizarea textului pentru a-l face mai apropiat sau identic cu alte evanghelii sau texte biblice
- Adăugiri și alte extinderi
- Clarificarea problemelor cronologice, geografice și de altă natură
- Îmbinarea lecturilor
- Modificări făcute din motive dogmatice (sub pretextul soluționării disputelor)
- Inserarea diverselor detalii din alte surse
Textul grecesc original al 1 Ioan 5:7,8 spune doar atât:
7 Căci trei sunt cei care mărturisesc: 8 Duhul, apa și sângele; și acești trei sunt de acord (sunt unul, în unitate).
Matei 28:18 (original) Atunci Isus a venit la ei și le-a zis: „Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ.
19 Cum M-a trimis Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi. Duceți-vă, dar, și faceți ucenici din toate neamurile în Numele Meu.”
Cine S-a arătat în trup?
1 Timotei 3:16
În manuscrisele grecești vechi, în loc de „Dumnezeu”, scrie „Cine”. Acesta este singurul Fiu al lui Dumnezeu, Isus Hristos.
KJV:
1 Timotei 3:16 „Și, fără îndoială, mare este taina evlaviei: Dumnezeu S-a arătat în trup, a fost socotit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre neamuri, a fost crezut în lume, a fost înălțat în slavă.” Textul grecesc vechi al poemului:
„καὶ ὁμολογουμικόνε μέγα ἐστὶν τὸ τῆς εὐσεβείας μυστήριον· Ὃς ἐφανερώθη ἐστὶν ἐσεβείας ἐδικαιώθη ἐν πνεύματι, ὤφθη ἀγγέλοις, ἐπιστεύθη ἐν κόσμῳ."
traducere:
„Și acest secret al evlaviei este, desigur, mare: Cel ce S-a arătat (a devenit vizibil) în trup, a fost îndreptățit în duh, a fost descoperit îngerilor, a fost vestit neamurilor, a găsit credit în lume, a fost înălțat în slavă”.
Impactul dăunător al ereziei patripasiste asupra creștinismului
Mulți susțin că ideea „Isus este Iehova” este logică, deoarece se găsește în textul din Ioan 1:1:
La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. (BDC)
La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu. (BÓR)
Într-adevăr, dacă înlocuim pur și simplu „Cuvântul” cu numele „Isus”, iată ce obținem:
La început era Isus, și Isus era cu Dumnezeu, și Isus era Dumnezeu. (BDC)
La început era Isus, și Isus era cu Dumnezeu, și Dumnezeu era Isus. (BÓR)
Sau:
La început era Isus, și Isus era cu Iehova, și Isus era Iehova. (BDC)
La început era Isus, și Isus era cu Iehova, și Iehova era Isus. (BÓR)
Totuși, sintagma „Cuvântul era cu Dumnezeu” (și Isus era cu Dumnezeu, și Isus era cu Iehova), și apoi Isus ca Dumnezeu, ridică suspiciuni. Să înlocuim două cuvinte originale din propoziția de mai sus cu cuvinte străine pentru a afla despre ce este vorba:
La început era Cain, și Cain era cu Adam, și Cain era Adam.
La început era Cain, și Cain era cu Adam, și Adam era Cain.
– TOTAL ilogic!
Sau:
La început era Fiul, și Fiul era cu Tatăl, și Fiul era Tatăl.
La început era Fiul, și Fiul era cu Tatăl, și Tatăl era Fiul.
– TOTAL ilogic!
Indiferent de substituția de cuvinte pe care o facem, este clar că acest text este GRAMATICAL FALS:
La început era Îngerul, și Îngerul era cu Dumnezeu, și Dumnezeu era Îngerul. – TOTAL ilogic!
Și acum haideți să schimbăm două cuvinte:
La început era Eva, și Eva era cu Adam, și Adam era Eva. – – TOTAL ilogic!
În secolul al II-lea, creștinii scriau în cod pentru a evita să fie expuși din cauza persecuției. Ei foloseau o formă de scriere numită „nomina sacra”, în care numele și anumite cuvinte erau scurtate pentru a nu oferi persecutorilor un motiv să confiște scrierile. Astfel, cuvintele theos (dumnezeu) și huios (fiu) au fost reduse la două litere, marcate cu o linie (cratimă) deasupra. După ce gnosticii patripașiști au schimbat prima literă, astfel încât huios (Fiu) a devenit theos (Dumnezeu), textul autentic a fost serios modificat, iar interpretarea corectă a versetului a devenit neclară. Dar prin înlocuirea cuvântului Fiu, versetul redevine logic, cu un mesaj clar în context și în armonie cu tot ceea ce spune Evanghelia.
Conform Sfintei Evanghelii după Ioan 1:
1. La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu (cu Dumnezeu) și Fiul era Cuvântul.
În secolul al IV-lea d.Hr., utilizarea expresiei „nomina sacra” a încetat deoarece Imperiul Roman a adoptat o politică diferită față de creștinism, iar deținerea scrierilor creștine considerate sacre nu mai era considerată o crimă împotriva statului.
Există imagini ale textului vechi pe internet care conține forma „nomina sacra”, din primul capitol al Evangheliei după Ioan (desigur, aici Ioan 1:1 a fost deja înlocuit).
Să ne uităm la Ioan 1:1 în forma „nomina sacra”.
Se știe de mult timp că anumite cuvinte au fost combinate de primii creștini, aceste cuvinte fiind numite de experți „Nomina Sacra”. Prin schimbarea unei litere a cuvântului abreviat scris în forma „Nomina Sacra” (din greșeală sau intenționat), expresia capătă un sens complet diferit.
De exemplu, în Codex Sinaiticus din secolul al IV-lea, cuvântul „kyrios” apare în forma Nomina Sacra în 2 Petru 1:1:
Simon Petru, slujitor și apostol al lui Isus Hristos, către cei care au dobândit o credință la fel de prețioasă ca a noastră în adevărul Domnului și Mântuitorului nostru Isus Hristos:
Totuși, în Codex Alexandrinus din secolul al V-lea, cuvântul theos (dumnezeu) este deja prezent, iar această versiune a dus la:
Simon Petru, slujitor și apostol al lui Isus Hristos, către cei care au dobândit o credință la fel de prețioasă ca a noastră în adevărul Dumnezeului și Mântuitorului nostru Isus Hristos:
Așadar, este foarte posibil ca acest lucru să se fi întâmplat de fapt în Ioan 1:1.
În textele biblice antice, cuvântul Υἱός (Huios – adică Fiu) este abreviat ca ΥΣ, care este forma „Nomina Sacra”. În mod similar, cuvântul Θεός (Theos – adică „Dumnezeu”) este abreviat ca ΘΣ în forma Nomina Sacra. Rețineți că ambele cuvinte se termină cu litera Σ și trebuie schimbată doar prima literă.
Dacă Ioan 1:1 a avut cândva cuvântul ΥΣ (Fiu), atunci textul original ar fi:
Ioan 1:1 La început era Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Fiul.
Analele istoriei bisericești – Erezia numită „patripasianism”
Într-una dintre cărțile lui Iustin Martirul (decapitat în jurul anului 165), există o înregistrare care spune că în vremea sa existau persoane care mărturiseau că Tatăl și Fiul erau aceeași persoană și care credeau în mod eronat că Tatăl era de fapt doar un alt nume pentru Fiu (Prima Apologie (63, în Richardson, 1970: 284-85).
Din analele istoriei bisericești aflăm că un anume „Noetus din Smirna” a înființat o școală cu această teologie eretică la Roma la acea vreme (în jurul anului 190).
Învățăturile lui Noetus
Potrivit lui Noetus, Hristos este singurul Dumnezeu – care s-a revelat mai întâi ca Tată – și apoi a devenit revelația Sa sub forma Fiului uman, deci este aceeași persoană, dar care s-a revelat într-un mod diferit de manifestare (de unde și numele de modalism). Prin urmare, potrivit lui Noetus, se poate spune că în Fiul, Tatăl însuși a suferit pe cruce, deoarece El era aceeași persoană, doar sub un nume diferit (de unde și expresia „patripasianism”, care înseamnă „Tatăl a suferit”).
După ce s-a stabilit la Roma, liderii creștini ai bisericii i-au examinat învățăturile și l-au excomunicat. Noet s-a apărat confuz: „Ce greșesc eu lăudându-L pe Hristos?... Dacă, așadar, admit că Hristos este Dumnezeu, atunci El este Tatăl însuși, dacă este cu adevărat Dumnezeu, iar Hristos a suferit pentru că a fost Dumnezeu însuși, prin urmare, și Tatăl a suferit pentru că a fost Tatăl însuși.”
Ucenicii lui Noet, Epigon și Cleomenes, au continuat învățăturile maestrului lor, „iluminându-i”: Dumnezeu este atât o formă invizibilă, cât și una vizibilă; ca formă invizibilă, Tatăl, ca formă vizibilă, Fiul. Alți adepți faimoși ai doctrinei patripasiste din aceeași perioadă au fost Praxeas (în Asia Mică, Cartagina și în Cirene) și ceva mai târziu de Sabellius (în Pentapolis), care a propus celebra expresie „homo-ousios” (aceeași ființă), care înseamnă „Hristos este aceeași ființă cu Tatăl”.
Noet La început a negat că „Hristos a fost Tatăl și că Tatăl s-a născut, a pătimit și a murit”, știind că dacă ar admite acest lucru ar trebui să părăsească biserica pentru totdeauna (opiniile eretice atrăgeau atunci excomunicarea veșnică), dar adepții săi s-au înmulțit și l-au îndemnat să facă acest lucru public, în fața aceluiași conciliu, când acesta a fost convocat a doua oară, iar în final a recunoscut că a renunțat la opiniile care i se atribuiau. Se pare că el și adepții săi au acceptat la început doar Evanghelia după Ioan. Și putem concluziona că această mișcare a popularizat această carte în forma modificată a lui Ioan 1:1, deoarece Hipolit al Romei scrie că printre creștinii din vremea sa erau cei mai mulți, chiar și Papa Romei era printre ei.
După ce patripasienii l-au avut de partea lor pe Papa Romei, ideea de „homo-ousios” și scrierile lor s-au răspândit ca fulgerul prin lumea creștină, iar tezele lor dăunătoare au fost introduse în alte cărți creștine, impunându-le celor care nu cunoșteau originalul. Această sectă este menționată de diverși autori creștini ai vremii, precum Hipolit, Epifanie, Ciprian, Tertulian, Rufinus, istoricul Sosomenos (400-450) etc.
Împotriva lor, în 267, a fost instituit Sinodul de la Antiohia, format din 50 de episcopi care au negat și condamnat termenul „homo-ousios” și conceptul teologic bazat pe acesta, în 267, sub președinția lui Macarie, episcopul Edessei. Având în vedere că, la acea vreme, era cel mai popular partid din creștinism, falsifica Sfintele Scripturi pentru a-și susține afirmațiile, acest Sinod de la Antiohia din 267, care a rămas fidel Crezului Apostolilor, a însărcinat un erudit creștin, Lucian - din școala episcopului Macarie - să reelaboreze originalul. Sinodul l-a ales pe Lucian pentru că era un fost patripasianist și cunoștea detaliile acestor texte. În timp ce clarifica această versiune și prezenta textul antic, a fost trădat de un așa-zis preot patripasianist, care l-a denunțat autorităților păgâne, acuzându-l de falsitate.
Membrii Sinodului de la Antiohia au stabilit că Isus nu era „homo-ousios” (de aceeași esență) cu Tatăl, ci „homoi-ousios”, adică „asemănător Tatălui”, deci Isus nu era Însuși Tatăl. Din păcate, majoritatea creștinilor de astăzi nu știu nimic despre acest important Sinod de la Antiohia din secolul al III-lea. Nici nu știu că, mai târziu, tocmai această erezie a aceleiași esențe a Tatălui și a Fiului, pe care biserica apostolică credincioasă o expusese și o învinsese oficial, a fost adoptată ca și crez oficial al creștinismului de către Sinodul de la Niceea (325). Împăratul Constantin cel Mare, care era încă păgân și susținea ghicitorii păgâni, a fost convins de majoritatea episcopilor care susțineau patripasianismul - pe baza Bibliilor lor eretice - și i-a forțat pe toți membrii sinodului să accepte termenul „homo-ousios” (de aceeași esență) pentru Tatăl și Fiul. În anul 325, împăratul păgân Constantin a distrus practic tot ce hotărâse biserica apostolică credincioasă în Antiohia în secolul al III-lea și a impus întregii creștinătăți Biblia eretică, Biblia patripasistică, care este oficială și astăzi. Mai târziu, împăratul și-a revenit și a luat partea lui Arius. Ca răspuns, opoziția i-a dat lui Arius cea mai puternică otravă.
Întreabă-te și fii sincer: Cât de corectă ar fi o traducere a Bibliei dacă ar proveni din mâinile agenților pământești ai lui Satan? De ce i-a persecutat Satan pe închinătorii lui Iehova care Îl urmau pe Hristos, dacă aceasta era credința sa falsă?
Cunoaște Biblia corect. Acceptă mesajul de avertizare.
Ioan 17:3 Și viața veșnică este cunoașterea despre Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și despre Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu.
Anexa 1
Conform spuselor lui Nehemia Gordon, studentă a lui Emanuel Tov, un renumit savant ebraic:
„Pentru a determina dacă cuvântul Elohim înseamnă «Dumnezeu» la singular sau «zei» la plural, trebuie să examinăm nu numai sufixul -im de la sfârșitul cuvântului Elohim, ci și adjectivele și verbele care îl însoțesc. Dacă adjectivele și verbele sunt la plural, am fi forțați să concluzionăm că Elohim este, de asemenea, la plural. Totuși, dacă adjectivele și verbele sunt la singular, atunci știm cu siguranță că Elohim denotă un singur Dumnezeu. Chiar în primul verset al Torei (Legii), citim cuvântul bara elohim, care înseamnă «Elohim (el) a creat». În ebraică, verbul bara înseamnă literalmente «el a creat», ceea ce sugerează că Elohim ar trebui înțeles la singular. Dacă Elohim ar fi la plural, versetul ar conține cuvântul bar’u elohim „Elohim (ei) au creat” cu verbul la plural bar’u. De fapt, cuvântul Elohim apare de peste 2.000 de ori în Scripturile ebraice cu sufixul masculin -im, iar în Practic, în fiecare caz, conține un verb la singular. De exemplu, sintagma „Și Elohim i-a vorbit lui Moise” conține întotdeauna verbul la singular vayedaber („și a vorbit”) și niciodată verbul la plural vayedabru („și au vorbit”). Același lucru este valabil și pentru adjectiv. Adjectivul Elohim este la singular, nu la plural. Astfel, îl găsim pe Elohim tsadik „adevărat (sg) Elohim” (Psalmul 7:10) cu adjectivul la singular tsadik. Nu îl găsim pe elohim tsadikim „adevărat (plural) Elohim” cu adjectivul la plural tsadikim. Faptul că cuvântul Elohim are atât un verb la singular, cât și un adjectiv la singular dovedește că Elohim denotă un singur Dumnezeu, în ciuda terminației de plural -im.
Anexa 2
Unde se găsește în Vechiul Testament unicul Fiu ceresc al lui Dumnezeu?
Mulți ar spune că nicăieri, alții că este Iehova.
Auzim și citim adesea cât de nepoliticoasă este doctrina adventiștilor și a Martorilor lui Iehova, că Domnul nostru Isus este Mihail Arhanghelul... Acest lucru este greșit, potrivit lor, deoarece Mihail este doar un înger sau unul dintre mulții arhangheli (conducători îngeri) (Daniel 10:13). Dar dacă ar ști cât de Unul este El! Au fost și sunt mulți regi și domni în lume, dar Domnul nostru Isus nu este unul dintre ei, ci Regele regilor și Domnul domnilor (Apocalipsa 19:16). Aceasta indică o conducere. Deci, dacă ar fi un înger, de ce nu ar putea fi și capul lor? Și dacă este capul lor, putem spune totuși că este doar unul dintre îngeri?
Conform acestora, cel mai mare predicator baptist (numit și predicatorul predicatorilor sau prințul predicatorilor), Charles Spurgeon, a fost și el într-o mare eroare, la fel și faimosul Ioan Calvin, „apostolul reformaților”, și mulți alți oameni faimoși, întrucât amândoi, precum și mulți alții, l-au văzut pe Îngerul lui Iehova Dumnezeu ca fiind Isus... De ce nu i-a oprit Daniel 10:13?
Cultul așteptării lui Mihail a existat și pe vremea profetului Maleahi
Traducerea greacă a Septuagintei (LXX) mai spune că, potrivit profetului Maleahi, un anume Înger trebuia să vină:
ἰδοὺ ἐγὼ ἐξαποστέλλω τὸν ἄγγελόν μου (Îngerul meu), καὶ ἐπιβλέψεται ὁδὸν πρὸ προσόσ, προσόσ, προσόσ προσόσ, ἐξαίφνης ἥξει εἰς τὸν ναὸν ἑαυτοῦ κύριος, ὃν ὑμεῖς διαθήκης (și Îngerul Legământului), ὃν ὑμεῖς διαθήκης (și Îngerul Legământului), ὃν ὑμεῖς (și Îngerul Legământului), ἐξαυτοῦ κύριος, ἐξαίφνης λέγει κύριος παντοκράτωρ.
Iată, voi trimite pe Îngerul Meu și Îmi va pregăti calea. Și în curând Domnul, pe care-L căutați, va veni la Templul Său; și Îngerul Legământului, în care vă desfătați, iată, vine, zice Domnul Atotputernic. (Maleahi 3:1)
Acum, care Înger a venit după vremea profetului Maleahi, ca Înger al Legământului, ca să pregătească calea lui Dumnezeu spre Templul Său? Și ce înseamnă să fii „Îngerul Legământului”?
Ca să nu cădem în groapa cunoașterii false (așa cum avertizează englezii: „Puțină cunoaștere este un lucru periculos!”), haideți să facem o investigație amănunțită, o investigație bine întemeiată.
Acum, de ce au crezut oameni faimoși precum John Calvin și Charles Spurgeon, și evreii din vremea lui Maleahi, că un Înger a trebuit să vină din cer ca Îngerul lui Iehova Dumnezeu? Întrucât din cele mai vechi timpuri, în biserică se credea că cuvântul Mihail (Michael) înseamnă: Cel care este ca Dumnezeu (ebraică „מִֽיכָאֵ֜ל mî-ḵā-’êl”). Alții astăzi obiectează și spun că acest nume înseamnă: Cine este ca Dumnezeu?
Dar să vedem care dintre înțelesurile de mai sus este acoperit de Biblie? Care înger obișnuit putea ierta păcatele și vorbi în numele lui Dumnezeu? Nici unul. Doar Unul, care nu era un înger obișnuit, ci care era Îngerul îngerilor, așa cum un rege poate fi Regele regilor. Deci, într-un fel, el era ca Dumnezeu.
Exodul 23:20-23 Iată, trimit un Înger înaintea ta, ca să te păzească pe cale și să te ducă în locul pe care l-am pregătit. Fii atent la prezența lui și ascultă de glasul lui. Nu te răzvrăti împotriva lui, căci nu-ți va ierta răzvrătirea, căci Numele Meu este în el. Dacă însă vei asculta de glasul Lui și vei face tot ce-ți poruncesc, atunci voi fi vrăjmașul vrăjmașilor tăi și potrivnicul potrivnicilor tăi. Căci Îngerul Meu va merge înaintea ta și te va duce la amoriți, hitiți, fereziți, canaaniți, heviți și iebusiți și-i voi nimici.
Isaia 63:9 El nu S-a uitat înapoi de la toate necazurile lor; ci Îngerul prezenței Sale i-a izbăvit; în dragostea și în mila Lui, El i-a răscumpărat; i-a purtat și i-a purtat în toate zilele de demult.
Cuvântul comun שַׂר־ śar-, găsit în Iosua 5:14,15, Isaia 9:6 și Daniel 12:1, reflectă acest lucru.
Iosua 5:13-15 Când Iosua era lângă Ierihon, a ridicat ochii și a văzut un om stând în picioare în fața lui cu sabia scoasă în mână. Iosua s-a apropiat de el și i-a zis: „Ești de-ai noștri sau de-ai potrivnicilor noștri?” El a răspuns: „Nu, ci eu sunt Căpetenia oștirii lui Iehova.” „Am venit acum.” Iosua a căzut cu fața la pământ înaintea lui și i-a zis: „Ce zice Domnul robului Său?” Căpetenia oștirii lui Iehova a zis lui Iosua: „Scoate-ți încălțămintea din picior, căci locul pe care stai este sfânt.” Și Iosua a făcut așa.
Isaia 9:6 Căci ni s-a născut un copil, ni s-a dat un fiu. Domnia va fi pe umărul Lui și numele Lui va fi: Sfatuitor Minunat, Erou Puternic, Tată Veșnic, Căpetenia Păcii (ebraică: „שַׂר־ śar-”).
Daniel 12:1 În vremea aceea se va ridica Mihail, marea Căpetenie (ebraică: „שַׂר־ śar-”) care stăpânește poporul Tău. Va fi o vreme de necaz, cum n-a mai fost de când sunt neamurile până în vremea aceea. Dar în vremea aceea poporul Tău va fi mântuit, oricine va fi găsit scris în carte.
Raoul Vaneigem, care a discutat mult cu creștinii și a publicat o carte împotriva lor, un fel de carte de istorie bisericească, spune că, potrivit istoricului persan (musulman) Al-Shahrastani, în jurul primului secol după Hristos, călugării evrei care trăiau în peșteri credeau că Mesia va fi Mihail Arhanghelul. Și Sfântul Ioan Botezătorul a fost crescut în această atmosferă și credință, în deșert.
Potrivit cercetătorului dogmatic Adolf Harnack, în jurul primului secol era popular să se creadă că Mesia va fi Mihail Arhanghelul. Această opinie era atât de cunoscută încât în anumite biserici creștine Hristos a fost înfățișat cu aripi, deoarece îl credeau a fi Mihail Arhanghelul, iar Cartea lui Hermas, care spunea acest lucru, a fost inclusă printre cărțile Bibliei.
Dacă ați citit cu atenție complexitatea, puteți înțelege de ce Apostolul Ioan a spus: A venit la ai Săi, și ai Săi nu L-au primit. (Ioan 1:10)
El spune asta pentru că Mihail Arhanghelul era conducătorul sau prințul invizibil al poporului evreu, așa cum Satana era conducătorul sau prințul Persiei, așa cum Biblia spune că Satana este prințul lumii:
Prințul împărăției Persiei (Satana, comparați cu ceea ce spune Luca 4:6) mi s-a împotrivit douăzeci și una de zile, dar Mihail, primul (ahad) comandanților (haś·śā·rîm), a celor de frunte (în ebraică „hā·ri·šō·nîm”), mi-a venit în ajutor. (Daniel 10:13)
Aici cuvântul ebraic „ahad” poate însemna unul, dar și întâiul sau primul, vezi și redarea YLT:
And the head of the kingdom of Persia is standing over-against me twenty and one days, and lo, Michael, first of the chief heads, hath come in to help me, and I have remained there near the kings of Persia;
Textul biblic marcat YLT este din Traducerea Literală a lui Young din 1898, pregătită de Robert Young, care a compilat și Concordanța Analitică a lui Young. Este o traducere foarte literală care încearcă să păstreze timpurile și uzul verbelor găsite în scripturile originale grecești și ebraice.
Ioan 14:30 Nu voi mai vorbi cu voi, căci vine prințul acestei lumi și el nu are nimic în Mine.
Mihail nu a fost doar unul dintre prinți, căci citim:
Dar mai întâi vă voi spune ce este scris în Cartea Adevărului. – Și nu este nimeni care să mă poată întări împotriva lor, afară de Mihail, prințul tău (în ebraică „שַׂר־ śar-). (Daniel 10:21)
– De ce nu a putut niciun alt arhanghel bun să-l învingă (să-l biruiască) pe Satan, afară de Mihail? Unde erau ceilalți arhangheli buni (dacă există) împotriva lui Satan? Sau poate că nu sunt? Și dacă există, de ce nu ar putea niciunul dintre arhanghelii buni să-l învingă pe Satan, chiar dacă ar fi toți la un loc? Pentru că nu există alți arhangheli. Singurul Fiu al lui Dumnezeu este singurul arhanghel și nu este nimeni mai mare decât el, afară de Tatăl, Iehova Dumnezeu. Și faptul că nimeni nu l-a putut învinge pe Satan, afară de singurul fiu al lui Iehova, Mihail, sugerează că Lucifer, care a primit mai târziu numele Satan, a fost și rămâne al treilea cel mai mare în putere și tărie cerească, după Iehova Dumnezeu și singurul său fiu ceresc, Mihail. Acest lucru a fost crezut din cele mai vechi timpuri. Nu adventiștii și nu Martorii lui Iehova au inventat acest lucru, darece alții l-au văzut de mult timp, deoarece este baza logică pentru care numai Mihail, singurul fiu al lui Dumnezeu, l-a putut învinge pe Satana. Așadar, „Mihail” este numele fiului ceresc al lui Dumnezeu. În ceruri, el nu se numește Isus, ci Mihail. El este marele conducător în ceruri și pe pământ și numai el îl poate învinge pe Satana, nimeni altcineva, pentru că Iehova Dumnezeu, Tatăl său, a vrut să-i dea această mare putere, astfel încât să fie al doilea la putere. Întrucât Satan era al treilea, el a crezut că poate răsturna domnia lui Iehova și să devină primul.
În acel moment, va veni Mihail, Marele Conducător (în ebraică „הַגָּד֗וֹל hag·gā·ḏō·wl שַׂר־ śar-), care este pentru poporul tău. (Daniel 12:1)
Cel mai tulburător lucru despre acest argument este că, dacă Isus nu este Mihail Arhanghelul, atunci care a fost rolul lui Isus în Vechiul Testament? Nimic? Stătea el degeaba pe un nor? La urma urmei, Mihail, Gabriel și sfinții îngeri au făcut totul. Dacă a fost doar un înger obișnuit al lui Dumnezeu care a vegheat asupra patriarhilor și a scos, condus, hrănit, adăpat, protejat, pedepsit etc. poporul din Egipt, cum a putut Pavel să spună că Hristos a făcut asta când nu vedem nicio mențiune a lui Hristos în Vechiul Testament, ci doar Mihail, Gabriel și îngerii?
„Și acea stâncă era Hristos” (1 Corinteni 10:4)
Asta au vrut să scoată la iveală unitarienii musulmani (mohammedani) și de aceea s-au înmulțit atât de mult (spunând că Fiul lui Dumnezeu a existat doar din Maria) - de aceea Calvin și ceilalți colegi ai săi savanți genevezi s-au luptat atât de mult pentru a nu accepta acest lucru. De aceea, Calvin a fost chiar acuzat că este în secret arian.
Înțelegeți bine, dacă Hristos nu este Arhanghelul Mihail, atunci urmașii profetului Mahomed au dreptate și vor câștiga mulți creștini cu credință slabă. Și, în cele din urmă, lumea va fi a lor dacă îi vor învinge pe creștini în credință, făcându-l pe Isus doar un om. Dacă Hristos nu există în Vechiul Testament și Pavel a spus asta de unul singur, atunci au dreptate. Totuși, nu au dreptate. După cum ați văzut, Biblia mărturisește mai degrabă că numele ceresc al Fiului lui Dumnezeu este Mihail, Care este ca Dumnezeu. Profetul Mahomed a greșit.
Cei care se opun ideii că în existența cerească a lui Isus, Arhanghelul Mihail, ar trebui să analizeze mai atent Biblia și istoria bisericii. Această doctrină provine de la evrei. Un istoric și biblist adventist (Florin Laiu) o confirmă... El știa de rabini evrei din secolele al II-lea și al III-lea înainte de Hristos care susțineau această credință. Pe atunci exista un fel de cult care îl aștepta pe Mihail, comparați-l cu ceea ce a observat și Dumnezeu: și Îngerul Legământului, în care vă desfătați, iată că vine, zice Iehova Atotputernicul. (Maleahi 3:1)
Călugării evrei, despre care vorbește istoricul persan pe care l-am citat, cunoșteau bine literatura lor. Iar Ioan Botezătorul a fost crescut printre ei.
Comentarii
Trimiteți un comentariu